de Ada Lungu

“Happy end-ul înseamnă doar că povestea s-a oprit prea devreme”, spune un proverb cinic. Poate de aceea ne și place atât de mult. Pentru că poveștile se pot opri acolo unde trebuie, spre deosebire de realitate, un carusel în care victoriile cele mai impresionante pot fi oricând urmate de eșecuri pe măsură, un haos unde niciun narator blajin nu instaurează o stare de perpetuă beatitudine.

Ca oameni mari, avem nevoie de happy end-uri, mai ales pentru a ține pasul cu spiritul vremii, care decretează fericirea drept o obligație personală și o misiune în viață. Mitologia creată în jurul antreprenoriatului ilustrează bine modul în care decupăm din realitate acele imagini idilice menite să ne poarte către unul din principalii indicatori ai fericirii, în viziunea modernă: bunăstarea.

Călătoria este la fel de importantă ca destinația

Îmi place să citesc despre poveștile de succes răsunătoare ale unor oameni ca Steve Jobs, Bill Gates, Richard Branson. Prin prisma acestor modele asociem în general lumea afacerilor cu acea realitate în care efortul este încununat de reușită, iar curajul răsplătit cu prosperitate.

Într-una din conferințele sale publice despre succes, Alain de Botton încerca să nuanțeze această percepție: „Este la fel de puțin probabil ca oricare dintre noi să ajungem la fel bogați sau renumiți ca Bill Gates pe cât era în secolul XVII ca un om de rând să acceadă la rândurile aristocrației. Totuși, mass media ne transmite mesajul opus. Suntem făcuți să credem că, dacă ai energie, câteva idei bune în domeniul tehnologiei  și un garaj, și tu poți crea o afacere globală.”

Personal, găsesc la fel de multă inspirație în istoria rareori spusă a căilor sinuoase ale antreprenoriatului, în poveștile cutezătorilor care nu ajung neapărat în clasamentul Forbes. Acei antreprenori care au așteptat și și-au reinventat afacerea timp de mai bine de patru ani înainte să ajungă la profit, care au preferat să rămână la o afacere mică, de o reputație impecabilă, decât să vâneze beneficiile unei extinderi, care au trecut printr-un faliment și au mers mai departe. Antreprenorii care au constatat că începerea unei afaceri cerne prietenii și pune la un test dur puterea oamenilor de a-și tine promisiunile. Antreprenorii care au fost nevoiți să-și regândească reflexele de a aplica principii și tehnici elaborate de management pentru a privilegia, uneori, demersuri mult mai simple, dar cu rezultate spectaculoase. Antreprenorii care, chiar dacă nu au ajuns milionari, au supraviețuit unor vremuri de cumpănă.

Atunci când vorbește sau scrie despre performanță, eficiență și eficacitate (termeni pe care ne place să îi auzim cât mai des), Cristian Oprea, colegul meu, spune că modul cum folosești resursele este la fel de important ca rezultatele finale ale unui proiect, atunci când îi evaluăm reușita. Cu alte cuvinte, călătoria e la fel de importantă ca destinația.

… și au trăit interesant până la adânci bătrâneți

Aleg să cred că antreprenoriatul este, mai mult decât o cale de îmbogățire, o aventură umană care ne pune la încercare tăria de caracter, inteligența, integritatea, capacitatea de adaptare și de supraviețuire. Mi-aș dori o definiție mai complexă și mai realistă a succesului, o idee mai măreață asupra măreției. Pledez pentru o evaluare a succesului care, pe lângă profit, cotă de piață, rating la bursă și expansiune geografică să ia în calcul destinele schimbate în bine, lecțiile învățate, mentalitățile făcute să evolueze.

Indiferent de rezultatul afacerii lor, antreprenorii câștigă garantat unele din cele mai prețioase daruri: abilitatea de a reuși prin propriile forțe, cunoașterea limitelor personale, exercițiul inițiativei, o perspectivă unică asupra naturii umane, capacitatea de a rezolva probleme și reflexul revenirii după un eșec.

Vreau să cred că avem puterea de a nu privi drept eșec orice nu echivalează cu happy end-ul de poveste „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Antreprenoriatul nu este pentru cei care vor să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți (ce plictis!), ci pentru aceia care vor să se uite în urmă și să-și spună, zâmbind: „A fost greu… dar, Doamne, ce aventură!”.

Share on TwitterSave on DeliciousDigg ThisShare via email