de Ada Lungu

Se spune că nimeni n-ar refuza să sară cu parașuta dintr-un avion care se prăbușește.

Ați remarcat cât de mult suntem dispuși să riscăm în situații limită? Cum lăsăm în urmă calculele, precauțiile și prejudecățile care ne ghidează deciziile în general? Cum ne aruncăm cu capul înainte să prindem o oportunitate salvatoare, oricât de nesigure ar fi șansele de reușită? Vă amintiți ultimul lucru nebunesc, total atipic față de tot ceea ce vă caracterizează, pe care l-ați făcut sub presiunea unor circumstanțe critice?

E clar că fiecare dintre noi suntem capabili de gesturile cele mai îndrăznețe în anumite condiții. De ce așteptăm însă impulsul mobilizator al disperării ca să facem un act de curaj? Știu, argumente sunt multe. Acționăm diferit când simțim că nu mai avem nimic de pierdut. Ironia e că avem oricând ceva de pierdut. Și de câștigat.

Există o anecdotă deja celebră cu șomerul care încearcă să se angajeze ca om de serviciu la o mare companie, dar este refuzat pentru că nu avea computer și adresă de mail. Ajuns la capătul răbdării, omul hotărăște să supraviețuiască vânzând roșii. Cumpără o ladă de la piață, vinde din ușă în ușă cu un mic profit pe care îl reinvestește etc.  Bref, afacerea prosperă în timp, iar fostul șomer devine milionar. La un moment dat, vrea să-și facă o asigurare de viață în beneficiul familiei. Cel de la firma de asigurare îi cere, la rândul său, adresa de e-mail pentru a-i trimite documentația. Când descoperă că omul nostru nu are așa ceva, interlocutorul rămâne siderat:

- Cum ați reușit atunci să faceți o asemenea avere fără internet, e-mail și e-commerce? Imaginați-vă unde ați fi fost acum, daca ați fi fost conectat la toate acestea!

Milionarul roșiilor a răspuns prompt:

- Îmi imaginez. Aș fi fost om de serviciu.

Screw it, go do it

Unii dintre oamenii pe care îi cunosc au făcut un gest  ”nebunesc”, aruncându-se în antreprenoriat. În definiția lui cea mai flexibilă și manifestările lui cele mai trăznite. Unii (știu ei cine sunt) au plecat la capătul lumii, trăiesc pe malul oceanului și fac oamenii să descopere Raiul pe pământ. Alții și-au împachetat frumos rețeaua personală de contacte, competențele și diplomele și s-au făcut liber profesioniști. Alții au decis subit să nu-și mai pună mereu pasiunile pe locul doi și le-au transformat în afaceri. Alții au început să cocheteze cu îndeletniciri la care nu s-ar fi gândit acum câțiva ani (cum ar fi tradingul pe piața valutară, doar un exemplu). Tot atâtea decizii catalogate drept ”sinucigașe” de familie și prieteni. Tot atâtea victorii în fața inerției care te ține departe de un vis.

Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din lume, atât pentru succesul său în business, cât mai ales pentru spiritul său liber și metodele manageriale neconvenționale, și-a intitulat una din cărțile autobiografice: ”Screw it, let’s do it (La naiba, s-o facem! – în traducere liberă) – lecții din școala vieții”.

Prudența e luxul vremurilor bune, atunci când aveam opțiuni, este unul din mesajele lui.

Branson spune: ”Astăzi, nimic nu mai e sigur, iar viața e o luptă continuă. Oamenii trebuie să aleagă, dacă vor să ajungă undeva. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost să te apuci pur și simplu și să faci ceva. Nu contează atât de mult ce anume sau cât de greu pare. Așa cum a spus filozoful grec Platon: ”Începutul e cea mai importantă parte a oricărui lucru”.

Aversiunea față de risc, teama de schimbare ne rețin pe cei mai mulți dintre noi să încercăm ceva nou. Teoria demonstrează că majoritatea oamenilor tinde să respingă riscul, preferând câștigurile mici, dar sigure. Nu fac o pledoarie pentru nechibzuință. Nici n-aș putea, eu însămi mă complac de multe ori în iluzia controlului pe care ți-o hrănește prudența. Vă propun așadar un exercițiu de compromis, între inerția status quo-ului și extremismul saltului în abis.

Există ceva ce vă doriți demult și nu ați făcut nimic să-l realizați până acum pe plan profesional sau personal? De ce? De ce vă temeți cel mai tare? Care ar fi lucrul cel mai mărunt, cel mai ușor, cel mai rapid pe care l-ați putea face pentru acest scop? Screw it, go do it, ar spune Branson. Faceți-l. Azi. Mâine s-ar putea să vă treziți într-o lume nouă.

Share on TwitterSave on DeliciousDigg ThisShare via email