de Roxana Avădănei

De aproape șapte ani am o căsnicie fericită cu relațiile publice și o amantă perfectă: psihologia.

Atunci când cele două se „întâlnesc” într-un proiect sunt cea mai fericită. Nimic nu se compară cu satisfacția pe care o am când pot contribui la îmbunătățirea vieții unei categorii sociale aflate în dificultate.

Din păcate, sunt puține ONG-urile care folosesc instrumentele de comunicare pentru a-și potența cauza. De ce? Bugete mici, subaprecierea beneficiilor comunicării susținute sau poate chiar o înțelegere limitată a domeniului.

O strategie de comunicare, care îmbină mijloace clasice și social media, poate susține cu succes atingerea obiectivelor unui ONG. Pentru a rămâne competitiv, este necesar ca publicul să știe cine ești și ce faci. Iar pentru a comunica coerent, specific fiecărei categorii de public țintă (beneficiari direcți, potențiali sponsori și parteneri, alte instituții, jurnaliști etc.), o organizație trebuie să aibă o strategie de comunicare corespunzătoare.

PR-ul nu mai este o opțiune pe o piață concurențială. Este adevărat că ONG-urile deservesc o cauză socială, dar să nu fim naivi. Sunt sute de alte organizații care se dedică aceluiași segment. Diferența nu mai este dată de caracterul inovator al proiectelor sau de sensibilitatea la care face apel, ci de nivelul de awareness. Degeaba ai idei bune, programe inedite și rezultate excelente, dacă nu află nimeni de ele.

Fie că apelează la serviciile unei agenții specializate, fie că angajează un consultant, ONG-urile ar trebui să privească PR-ul ca pe o investiție esențială în comunicarea eficientă a mesajelor cheie.

PR-ul nu este un accesoriu, un trend. Este parte din angajamentul pe care trebuie să ți-l asumi în calitate de ONG: acela de a transmite mesajul cauzei pe care o reprezinți publicului beneficiar și potențialilor parteneri.

Share on TwitterSave on DeliciousDigg ThisShare via email