“Ziua cea mai deplin pierdută este cea în care nu ai râs”, Nicolas de Chamfort. Asta stă scris pe o plăcuță pe ușa biroului nostru. Deși ni se potrivește mânușă, adevărul este că n-am montat-o noi. Era deja acolo, așteptând locatarii care să îi facă cinste. Și am venit noi.
Din punctul de vedere al lui Chamfort (și nu doar din acest punct de vedere) nu am pierdut nicio zi până acum. În această tradiție a optimismului începem noul an, în care ne propunem:
Să facem și mai bine lucrurile la care ne pricepem.
Să descoperim, să învățăm, să începem ceva nou.
Să ne punem întrebările potrivite, să găsim răspunsuri inspirate și să le dăm mai departe.
Să găsim idei bune și să le facem să circule.
Să ne cultivăm răbdarea și simțul umorului.
Să ne străduim ca în fiecare zi să merităm încrederea și aprecierea clienților, partenerilor și colaboratorilor noștri.

Ne așteaptă un drum ambițios, deci ne punem pe treabă. Fie ca în 2012 să vă ajutăm să comunicați cât mai multe vești bune.

Share on TwitterSave on DeliciousDigg ThisShare via email