Traficul paginii tale de Facebook nu evoluează așa cum ți-ai dori?
Rata de răspuns la acțiunile pe care le inițiezi în social media nu te satisface?
Ai mulți ”fani”, dar puțini clienți?
Petreci mult timp online, fără să ai rezultatele scontate?

Timpul, energia și creativitatea pe care le dedici comunicării prin social media sunt o investiție.

Îți propunem un curs care să te aducă mai aproape de profitul pe care trebuie să-l aștepți de la această investiție, acel ROI (return on investment), și anume:

1. Construiești relații consistente – indiferent că ești un brand multinațional, IMM, liber profesionist sau ONG, social media îți oferă acces la o audiență foarte largă, în fața căreia te poți face cunoscut.

2. Câștigi o bună vizibilitate și reputație – difuzezi informații despre compania, organizația, produsele și serviciile tale către un public larg, care la rândul său le poate distribui mai departe.

3. Îți fidelizezi categoriile de public țintă – le oferi oportunitatea să interacționeze frecvent și consistent cu tine. Transparența și atenția pe care le-o dovedești astfel ți se vor întoarce înzecit.

4. Stimulezi încrederea în activitatea ta – te poziționezi ca sursă credibilă de informații și recomandări. Treptat, vei putea influența anumite tendințe și comportamente.

5. Monitorizezi în timp real ceea ce se discută public despre organizația, produsele sau proiectele tale, poți anticipa și evita crize de imagine.

6. Îți crești vizibilitatea în motoarele de căutare

Social media te ajută să construiești o relație (inter)activă cu grupurile care te interesează și să transformi destinatarii mesajelor tale din receptori pasivi în participanți activi. În final, toate aceste acțiuni contribuie direct la realizarea obiectivelor tale strategice – fie că este vorba de vânzări, de notorietate, de atragerea de sponsori sau finanțatori, de poziționare pe piață.

Social Media reprezintă noua eră a comunicării și trendul dominant al marketingului modern. Mediul de comunicare în masă cel mai accesibil și mai eficient din punctul de vedere al costurilor. Noua prioritate a bugetelor de marketing și un „must” în dezvoltarea profesională a oamenilor de comunicare și managerilor din orice domeniu. O oportunitate de carieră în plină ascensiune, dar și teritoriul predilect al clișeelor, al presupunerilor greșite.

Pare simplu, și totuși, cercetările dovedesc că majoritatea demersurilor de marketing și comunicare folosesc în mod greșit sau ineficient acest mediu, neglijându-i specificul de interacțiune și comunitate. Dictonul ”mulți știu, puțini cunosc” este valabil și în social media. Aproape oricine are un profil de Facebook sau LinkedIn, ”ciripește” pe Twitter etc. Față de cantitatea de timp care li se dedică, foarte puține dintre aceste acțiuni pot dovedi rezultate pozitive în raport cu obiective de comunicare și marketing.

Te invităm așadar la un curs în urma căruia:
- vei înțelege mai bine cum funcționează social media, care sunt acțiunile cele mai eficiente și greșelile de care să te ferești
- îți vei structura sau îmbunătăți strategia de comunicare prin social media
- vei optimiza timpul pe care îl petreci pe rețelele sociale și vei descoperi instrumente care te ajută să fii eficient
- îți vei evalua și îmbunătăți propriile practici în social media
- vei primi consultanță referitoare la prezența ta în social media de la un specialist

Cui se adresează cursul?
- antreprenorilor și liber-profesioniștilor care doresc să valorifice eficient (cu rezultate palpabile și costuri minime) toate oportunitățile de marketing și comunicare prin social media
- profesioniștilor în comunicare și marketing care vor să-și îmbunătățească abilitățile de a gestiona corect social media și, mai ales, de a monitoriza și evalua impactul acțiunilor lor, cu o investiție optimă de timp
- activiștilor din mediul non-profit, pentru care social media reprezintă un mijloc important de a-și promova cauza, de a construi relații durabile cu liderii de opinie și un capital de încredere și notorietate, de a convinge sponsorii și finanțatorii
- tinerilor profesioniști interesați să-și consolideze capitalul de cunoștințe la început de carieră
- tuturor celor care urmăresc avantajul competitiv pe care ți-l dă o expertiză reală în social media

Incursiunea noastră în secretele Facebook-ului vă oferă, într-o singură zi, cunoștințele și competențe utile ca să valorificați întregul potențial al platformei social media și să aveți un avantaj competitiv în fața unui client sau a unui angajator.
Evident, pentru că social media nu „se povestește” ci „se trăiește”, totul va fi interactiv, veți experimenta pe loc toate instrumentele, veți crea sau veți îmbunătăți paginile pe care le aveți, sub îndrumarea trainerului nostru.

Treceți la „următorul nivel” în relația cu Social media.

“La acest curs am aflat lucruri noi despre social media, într-un mod foarte plăcut. Echipa If Magic este foarte atentă și prietenoasă și creează un mediu foarte bun pentru asimilarea informației și pentru exprimarea ideilor.
Anca Duma este competentă, energică și deschiăs la a-și împărtăși cât mai mult cunoștințele. Comunicarea a fost bună, prăjiturile delicioase”, Ada Popescu, participant.

Anca Duma, specialist în marketing digital, social media și blogger

Alegerea Ancăi de a se specializa în marketing digital și new media după absolvirea Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București, s-a dovedit inspirată atât pentru cariera ei, cât și pentru clienții și proiectele în care se implică. Anca este Product Manager la MB Drăgan, agenţie ce oferă servicii premium de marketing şi publicitate interactivă, publishing online şi dezvoltare e-commerce.
A coordonat crearea și lansarea diferitelor proiecte in cadrul agenției și a monitorizat impactul în mediul online (Facebook, Twitter, forumuri, bloguri).
Anca s-a dedicat  coordonării și promovării unor proiecte culturale și educative: trupa BlueMotors, Festivalul dramatic „Cu teatru la cap” (Buzău, 2007), este membră PRIME România, filiala românească a asociației internaționale a studenților la științele comunicării. S-a implicat și în proiecte de responsabilizare socială cum ar fi  „Lecturi urbane”, proiect al organizației Beneva ce încurajează lectura în spațiile publice în rândul tinerilor.
Cursul „Social Media- The Next Level” reflectă preocuparea Ancăi de a prezenta și promova practicile performante și oportunitățile mai puțin cunoscute oferite de mediul online.

Blog: www.ancaduma.ro

Facebook: Anca Duma

Twitter: anca_duma

Ești interesat de acest curs? Contacteaza-ne la 0726 670 660 sau la adresa: cursuri@ifmagic.ro

Unde? Bd. Dimitrie Cantemir, nr.1, Bl. B2, Sc.4, Et.7, Ap.115, interfon 715 (zona Unirii, vizavi de Hotel Horoscop)

Preț: 250 Ron

10% reducere pentru cei care se înscriu până luni, 26 martie, ora 18:00
15% reducere pentru grupurile mai mari de trei persoane
30% reducere pentru studenți
Plata se face cash la începutul cursului.

Număr maxim participanți: 12

Share on TwitterSave on DeliciousDigg ThisShare via email