Ep.1 – de la dating la logodnă
de Ada Lungu

Într-o lume ideală, relația dintre o organizație și o agenție de consultanță (în cazul nostru, în comunicare) ar fi un fel de căsnicie. O relație reciproc benefică între doi parteneri care se înțeleg, se susțin unul pe celălalt și colaborează pentru bunăstare comună.

Uneori însă, în lumea reală, clientul e un soț mai de modă veche — vrea casa curată, copiii duși la școală, rufele spălate, cina pe masă și o nevastă scoasă din cutie. În traducere, se așteaptă de la agenție soluțiile cele mai eficiente, costurile cele mai reduse, disponibilitate 24/7 și o cunoaștere intuitivă a nevoilor clientului care ar face să crape de invidie globul de cristal al unei ghicitoare.

Alteori, agenția e o soție răsfățată — vrea un cont deschis în bancă, libertatea de a decora casa și nu concepe să i se critice mâncarea.

Cu alte cuvinte, agenția vrea să fie acceptată ca fiind autoștiutoare — are prin definiție propuneri geniale, nu răspunde la întrebări ”stupide” (ce e aia un mediaplan?) și nu vrea să fie stresată cu termene-limită care îi știrbesc din creativitate.

Ca orice parteneriat, relația dintre client și agenția de comunicare este… complicată. Dar, în același timp, poate duce la rezultate extraordinare, dacă este gestionată profesionist.

O pereche pentru fiecare

Întrebarea “Ai nevoie de o agenție sau îți ”permiți” serviciile unei agenții?” are un răspuns de natură strategică mai mult decât financiară. În funcție de necesitățile constatate și agreate de ambele părți, agenția va realiza un estimativ de costuri și, împreună cu clientul, va alege cele mai importante servicii care se înscriu în bugetul acestuia.

Orice entitate activă pe plan economic și social poate avea nevoie de ajutorul unei agenții de comunicare: indivizi (liber profesioniști, artiști, lideri politici, oameni de afaceri sau celebrități mondene), companii comerciale mai mici sau mai mari, organizații non-profit, instituții culturale sau ale administrației publice.

Câteva întrebări care îți pot orienta decizia de a angaja serviciile unei agenții de comunicare:
- Ai o strategie de dezvoltare?
- Ești conștient de importanța comunicării ca instrument care te ajută să-ți atingi obiectivele strategice?
- Ai resursele interne (umane și logistice) necesare pentru a face acest proces eficient?
- Ai constatat probleme de comunicare semnificative, care îți afectează performanța, reputația sau relația cu clienții?
- Consideri că identitatea organizației tale poate fi îmbunătățită, că nu își atinge potențialul deplin?
- Treci prin schimbări care presupun un management profesionist al comunicării? — cum ar fi, în registru pozitiv, lansarea unui nou proiect, serviciu sau produs, o extindere, o reușită, un moment aniversar, o schimbare de nume; sau, dimpotrivă, o situație critică, o restructurare, o campanie negativă în presă, o pierdere de teren în fața unui competitor etc.

Parașută versus aripi

Nu e ușor să îți dezvălui vulnerabilitatea unor străini. În special în momente critice, unele organizații aleg să ascundă aspectele mai puțin favorabile ale situației. Așadar, până să devină un partener ”la bine și la greu”, agenția trebuie să acționeze ca un diagnostician: un fel de ”Dr. House” față de un pacient frământat de discreție mai mult decât de simptomele bolii.

O agenție nu trebuie să își intimideze potențialul client cu expertiza “zdrobitoare”. Înainte de orice, consultantul trebuie să asculte și să înțeleagă, să găsească un limbaj comun cu clientul, să știe să își traducă ”jargonul” în noțiuni accesibile, să aducă argumente convingătoare și inteligibile.

În opinia mea, adevărata contribuție a agenției la progresul clientului constă în faptul că oferă următoarele:
- o soluție eficientă din punctul de vedere al rezultatelor și a costurilor, personalizată pe situația, caracteristicile și nevoile clientului;
- o reacție promptă atât față de termenele agreate cât și față de oportunitățile spontane, neplanificate, dar care merită valorificate;
- mecanisme de punere în practică sustenabile, pe care clientul să le poată gestiona la un nivel corect — cu resurse proprii, pe termen lung, chiar și după încheierea colaborării cu agenția;
- un demers susținut de educare a clientului, care să îl ajute să își înțeleagă mai bine nevoile și să îi ofere principalele repere de auto-evaluare și îmbunătățire a activității de comunicare.
O strategie, un plan, o soluție de comunicare ar trebui să reprezinte, pentru client, revelația unei abordări de tip ”a-haa” — o abordare specializată, însă în care se regăsește. Deciziile implementate trebuie să aibă sens pentru ambele părți. Agenția nu îți dă doar o parașută de urgență, ci îți dăruiește propriile aripi.

***

Deschidem o serie de articole referitoare la colaborarea eficientă cu agențiile de comunicare. Întrebările la care vă invităm să ne răspundeți în urma acestui prim articol, sunt următoarele:
- Care este motivul principal pentru care ați contracta(t) serviciile unei agenții de comunicare?
- Ce vă descurajează sau v-a descurajat să o faceți?

Share on TwitterSave on DeliciousDigg ThisShare via email